DESPRE NOI
Asociația Vox Iuventutis a fost înregistrat în 2010, cu scopul de a oferi diverse activități pentru copii și tineri din Băile Tușnad. Astfel s-a înființat sub umbrela asociatiei, Centrul de Tineret Sf. Anna.În primul an, activitățiile au fost realizate cu ajutorul voluntariilor locali, iar din 2011 până în septembrie anului 2020 s-au alăturat și voluntari străini. Voluntarii străini au fost găzduiți pentru o perioadă de 10-12 luni, în echipe de câte 4. Asociația a găzduit în total 36 de voluntari, din 13 țări diferite.
Începând cu anul 2021 nu am mai găzduit voluntari străini și atât asociația, cât și Centrul de Tineret a fost regândit. În primul rând în 2021 cu o echipă locală, am stabilit să extindem grupul țintă și să avem activități și pentru adulți și familii, astfel Centrul de Tineret a devenit Centrul Comunitar Băile Tusnad și s-a realizat în oraș primul eveniment pentru copii și familli TusnadKidsFest, care a avut un mare succes.
În martie 2022, Centrul Comunitar a fost desființat temporar, însă în continu scriem proiecte și inițiăm diverse programe, fie în tematica protecția mediului fie activități de educație și petrecerea timpului liber pentru copii, tineri, adulți și familii.